Ce este Feng Shui?

  Ce este Feng Shui?

   Feng Shui, arta tradițională chineză de amenajare a spațiilor interioare, a devenit foarte populară în Occident, ajungând aici în cea de-a doua parte a secolului XX.

   Feng Shui îmbină astrologia chineză cu designul interior, iar scopul acestei arte este de a-i ajuta pe oameni să trăiască în armonie cu energia vitală, numită chi, care există în tot ceea ce este viu și care animă planeta.

   Înțelesul literal al termenului Feng Shui este Vânt-Apă, iar cele două simboluri au fost alese pentru că aerul (vântul, suflarea) pune în circulație chi-ul, îl împărștie, îl distribuie, îl pune în mișcare, în timp ce apa îl depozitează, îl reține. Organismul uman este format predominant din apă sau chi acumulat, iar pentru a supraviețui omul are nevoie de suflare, are nevoie să respire, adică să pună chi-ul în mișcare. Pentru a trăi fericiți, oamenii trebuie să fie în armonie cu elementele mediului înconjurător, pe care le pot distribui în mod echilibrat acolo unde trăiesc, practicând arta chineză Feng Shui. Astfel, Feng Shui devine o prelungire, în exterior, a armoniei interioare. Pentru că armonia interioară este dobândită și menținută în mod conștient, prin alegeri și decizii, în baza unei cunoașteri acumulate în timp, proiectarea acesteia spre exterior împlică punerea în aplicare a informațiilor acumulate de la o generație la alta și cristalizate în ceea ce astăzi numim Feng Shui.

Ce nu este Feng Shui?

Este bine să avem în vedere că Feng Shui nu este nici știință, nici religie. Nu este știință pentru că nu se lucrează cu informații precise și nu se fac demonstrații al căror rezultate să fie măsurabile. Deși folosim principii și calcule, când ne referim la Feng Shui vorbim de fapt depre o artă, despre o disciplină subiectivă, menită în primul rând să întâmpine nevoile și dorințele noastre interioare.

Totodată, nu este religie pentru că nu este însoțită de o dogmă, nu impune credințe de un fel sau altul și nici nu este menită să-i conducă pe oameni spre iluminarea spirituală. Feng Shui este doar un cumul de constatări despre interacțiunea dintre om și mediu, de care putem ține seama sau nu. Orice om poate practica arta Feng Shui, fie că este creștin, musulman, evreu, budist, hindus, ateu sau orice altceva. Feng Shui este menită să pună în valoare credințele și aspirațiile oamenilor, nu să le înlocuiască.

Aplicând principiile feng shui obținem:

– un mai bun control al propriului destin
– o întelegere mai profundă a vieții
– o atmosferă mai armonioasă acasă
– o intelegere mai buna a forțelor naturii
– capacitatea de a crea un ambient care să ne ajute să ne atingem potențialul maxim

Diploma obținută: curs facultativ-sigla proprie

Documente necesare la înscriere:

copie buletin / CI

Competenţe dobândite:

– Analizarea informaţiilor semnificative
– Efectuarea de calcule matematice
– Conceperea soluţiilor
– Pregătirea prezentării soluţiei propuse

Mai multe detalii găsiți …..aici

Vă așteptăm cu drag.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.