Incepand cu luna DECEMBRIE 2021 vom organiza o serie de sesiuni si cursuri facultative-pentru cunoastere si evolutie spirituala suntinute de ADRIAN CONSTANTINESCU
-
08 DECEMBRIE 2021 – SESIUNE DE RESPIRAŢIE CONŞTIENTĂ “ÎNTOARCEREA ACASĂ”
Inițierea în arta respirației reprezintă asimilarea modului în care putem aduce în corp mai multă sănătate, conștiență și capacitate de creație. Respirația este unul dintre aspectele cele mai importante ale universului holografic, ce vizează sistemele vii care respiră aer. În universul fizic, trăim în coordonate spațio-temporale. De-a lungul existenței, explorăm dimensiuni spațiale ale mediului înconjurător și primim impactul emoțional și mental al acestora până la nivelul ADN-ului. Totodată, ritmurile timpului creează factori de presiune cu impact specific. Ele afectează părți și sisteme ale corpului nostru. Există apoi dimensiunile non-fizice, ale corpurilor subtile și conștiința, ca substanță și factor integrator al tuturor.
Respirând, ne situăm la confluența unor energii și dimensiuni de care arareori suntem conștienți. Conștientizarea respirației ne face martori la desfășurarea unor tipare holografice pe diverse paliere ale ființei, a căror decriptare ne conduce la o mai profundă cunoaștere de sine. La modul pasiv, tiparele de respirație, caracterizate prin amplitudine, viteză și ritm, reflectă în permanență starea oricări sistem viu la toate nivelurile, fizic, energetic, emoțional și mental. Conștientizarea acestor tipare ne pune în contact cu ceea ce suntem cu adevărat în fiecare clipă. Fără acest prim pas, nu putem pune un fundament real niciunei intenții realiste de depășire a propriilor limite și de expandare a geniului interior. Tiparele în care respirăm ne reflectă ceea ce am reușit să devenim până în prezent, iar fară înțelegerea acestui istoric, cu greu putem vorbi despre viitor.
Beneficiile respirației conștiente sunt infinte, așa cum geometria respirației este o sursă inepuizabilă de creativitate. Totuși, cele mai importante avantaje pe care le aduce sesiunea “Întoarcerea Acasă”, pot fi descrise ca fiind:
- Aducerea în corp a unui aflux energetic sporit, util pentru identificarea blocajelor și sporirea gradului de sănătate a întregului sistem viu, pe toate nivelurile, fizic, emoțional și mental;
- Curățarea energetică, emoțională și decondiționarea mentală;
- Creșterea încrederii în puterea de expandare a propriilor limite;
- Creșterea capacității de centrare și aducere în momentul prezent;
- Depășirea cu mai multă ușurință a momentelor dificile și creșterea gradului de adaptabilitate la diferite ritmuri și provocări ale vieții;
- Raportarea mai responsabilă la tot ceea ce înseamnă viață și la conștiința întregului;
- Accesul la resursele interioare, “holografice”, ale creației;
- Longevitate sporită.
2. 15 DECEMBRIE 2021 – SESIUNE DE RESPIRAŢIE CONŞTIENTĂ“FLEXIBILITATE VERSUS LIMITARE”
Depășirea limitelor în planurile subtile ale realității este un proces care premerge manifestarea în planul tridimensional. Venim mereu în contact cu situații care ne forțează să ieșim din zona de confort și să ne extindem limitele. Este un proces natural căruia trebuie să-i fim recunoscători, deoarece este modul în care viața ne impulsionează să evoluăm. La un nivel scăzut de frecvență, putem crede că universul și-a făcut un obicei malițios din a ne scoate ciclic din zona de siguranță spre a ne arunca în provocări noi, menite să ne confrunte cu incertitudinea și teama de necunoscut. În general, modelul curent de reacție în fața unor astfel de conjuncturi este cel învățat de la premergătorii noștri. Și anume de a investi mai mult efort, mai multă voință, concentrare și perseverență pentru a ne atinge scopurile și pentru a contrabalamsa prin forță ceea ce pare o lipsă de receptivitate a divinității față de nevoile noastre.
3.16 IANUARIE 2022- CURS „CHEILE GENELOR”- SECVENŢA DE ACTIVARE
Descoperirea genomului uman a constituit o cucerire remarcabilă a geneticii începutului de secol XXI. Ea a deschis direcții noi pentru cercetările din domeniul nutriției, care caută ingredientele ideale menite să stimuleze funcțiile ADN-ului responsabile pentru detoxifiere, întinerire și longevitate. În același timp, noua genetică cuantică ne relevă faptul că gândurile, emoțiile și sentimentele umane au o influență covârșitoare asupra sănătății, chiar mai mare decât a nutrienților fizici. Impactul lor asupra ADN-ului este de-a dreptul colosal, determinându-ne toată chimia corpului, sistemul hormonal și în final întregul comportament.
Calea de cunoaștere a Cheilor Genelor a fost adusă la lumină în spiritualitatea contemporană de misticul și poetul britanic Richard Rudd. Acest sistem, cu rădăcini străvechi în I-Ching, astrologie și mai nou, Human Design, și-a propus să clarifice modul în care, începând de la momentul concepției, impregnarea ADN-ului cu energia astrală ne plasează viața pe făgașul unor cicluri inconștiente de determinări ce tind să ne manipuleze comportamentul, relațiile și prosperitatea. Cu alte cuvinte, este pus în evidență mecanismul holografic, fractal, prin care rețetele chimice prezente în ADN la nivel microcosmic își produc efectele în realitate la nivel macro, în relațiile sociale, de familie și cu noi înșine.
Scopul Căii de Aur a Cheilor Genelor este de a ne pune la dispoziție instrumente prin care să ieșim din predeterminarea aparentă și paradoxal fatalistă a codului genetic. Așa cum pentru a rămâne în viață nu ne putem opri respirația sau bătăile inimii, în același mod nu ne putem opri ADN-ul să genereze efecte în corp și în întreaga realitate exterioară, pe măsura calității vibraționale a gîndurilor, emoțiilor și atitudinii cu care îl hrănim. Că ne place sau nu, genomul uman este portalul prin care întreaga noastră natură emoțională și mentală devine manifestă, făcându-ne permanent responsabili de asumarea consecințelor propriei creații.
4.Cursuri de Chiromanție și Fizionomie sustinute de Constanta Petrovici
Chiromantia este un sistem foarte simplist și eficient prin care vă puteți uimi colegii, părinții, copii, rudele și cunoscuții cu o simplă privire în palmă. Ca și la Tarot aici nu vorbim despre „ghiceala” ci despre ceva rațional și explicat concret.
În curs discutăm Despre formele fetei, Despre fiecare zonă în parte precum Fruntea, Sprâncenele, Nasul, Ochii, Urechile, Bărbia, Buzele, Cuta sub Nazala, Pomeții, Vârstele de pe față, Alunitele și chiar liniile secundare de pe chip + model de analiză.
FIZIONOMIA corelata cu Chiromanția ne ajuta la descifrarea caracterului, starea de sănătate,aflam despre emoțiile pe care le emanăm, partea rațională, copilăria, moștenirile de la părinți, moștenirea karmică, starea emoțională și mentală, ce reacții putem avea, ce nr place a, ce nu ne place și cum, meseria cea mai potrivită, tipul de relație potrivit si multe alte informații necesare pe care o să le descoperiți în curs.
5.Curs FENG SHUI
6.Curs PARENTING
7.Curs ARTE COMBINATE
8.Cursuri DEZVOLTARE PERSONALA- DIVERSE TEMATICI