CURS- PERSONAL TRAINER- INSTRUCTOR AEROBIC- FITNESS

2.000,00 lei 1.800,00 lei

Descriere

CURS- PERSONAL TRAINER- INSTRUCTOR AEROBIC- FITNESS
 
Modul de viaţă ne influenţează direct sănătatea. Astfel, abordarea unui stil de viaţă sănătos ar fi primul pas pentru sănătatea noastră.

Conceptul de „stil de viaţă sănătos” este unul complex şi necesită o concentrare a eforturilor noastre asupra depăşirii unor obiceiuri dăunătoare.

 
„Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Michigan, un stil de viaţă sănătos trebuie să îndeplinească patru criterii de bază: absenţa fumatului, meţinerea unei greutăţi echilibrate, o dietă echilibrată şi practicarea sportului”
 

Nu putem vorbi despre sănătate în lipsa mişcării fizice. „Putem opta pentru orice fel de mişcare: alergarea în parc, sala de fitness, urcatul scărilor, mersul pe jos cât mai mult, plimbări sau grădinărit. Oricare sunt binevenite, în condiţiile în care toate sunt forme de a evita sedentarismul, care este cauza unor boli cu potenţial letal. Deci, fără mişcare nu există sănătate”iar Exerciţiile fizice aduc o serie de beneficii psihologice, dar şi fizice.

Rezultate nu apar peste noapte şi nici schimbarea nu se face peste noapte. Trebuie stabilite obiective realiste, multă răbdare şi conştiinţa că fiecare pas contează”,
De cele mai multe ori ne plângem de ritmul alert în care trăim, stresul și oboseala fiind o constantă inevitabilă în viețile noastre. Suntem conștienți că timpul nu ne permite întotdeauna să respectăm orele dedicate mișcării, însă, cu toate acestea, ne dorim foarte mult să ne meținem în formă.

Ce ati spune dacă ati porni această călătorie spre un stil de viață sănătos alături de un antrenor personal? Nu-i așa că ati fi mai motivat? În plus, gânditi-va la rezultatele remarcabile pe care le veti obține și la numeroasele beneficii de care veti avea parte.Noi va prezentăm câteva dintre ele și va încurajăm ca sportul să devină parte din rutina voastra si chiar un obiectiv important in viitorul nostru- prin exemplul nostru ii putem ajuta si sprijini si pe cei care au nevoie urgent sa adopte acest stil de viata sanatos, devenind chiar noi – proprii nostrii antrenori si ai celor care au nevoie de aceest sprijin in atingerea obiectivului”SANATATE”Conceptul nostru in structurarea acestui curs este urmatorul:

MODUL 1:INSTRUIREA SI PRACTICA DISCIPLINELOR DE AEROBIC-FITNESS

MODUL 2: REGIMUL DE VIATA SANATOS- MODUL DE ALIMENTATIE SANATOS

MODUL 3:MANCAREA SANATOASA- PROCURAREA SI PREPARAREA EI 

loading