Curs CONSILIEREA PRIN ARTA

 

Cursul  ”Consilier pentru dezvoltare personală”, cod COR 242324, organizat și susținut de noi, este compus dintr-un numar de 50 ore structurate in 3 module.

Cursul ”Consilierea prin artă”– modulul 4 al acestui curs  reprezintă un domeniu nou introdus în România și  pune accent pe latura creativă a consilierului și a participanților la ședințele de dezvoltare personală.

Consilierea prin artă poate avea ca target copiii, adolescenții și tinerii, dar nu numai. Aceasta se poate adresa oricăror persoane doritoare să-și dezvolte calitățile artistice, să se exprime prin artă și chiar să-și construiască astfel succesul profesional.

În cadrul cursului primiți toate informațiile și tehnicile necesare desfășurării consilierii prin artă. Va fi analizat modul în care sunt folosite artele vizuale în consiliere, vor fi analizate resursele pe care le aveți la dispoziție și modul în care puteți face cele mai eficiente alegeri în privința lor. De asemenea, veți fi sprijiniti să dobândiți abilitățile de a consilia prin artă și să vă însușiți tehnicile specifice acestui domeniu.

Fiecare consilier care a urmat acest curs de perfecționare, poate organiza propriile ateliere lucrative, ședințe și workshop-uri în funcție de pasiunile sale și ale persoanelor consiliate. Informațiile referitoare la dezvoltarea personală pot fi îmbinate cu artele plastice, astfel încât procesul de consiliere să îi ajute pe participanți să se recreeze, să se dezvolte în plan personal și să privească viața dintr-o nouă perspectivă, care să le aducă împlinire sufletească, în plan social și chiar profesional.

Așa cum a fost conceput acest curs de perfectionare, consilierul de dezvoltare personală îi îndrumă pe participanți spre armonia interioară, prin intermediul artei. Dacă în cazul ședințelor clasice de consiliere este vorba despre un simplu dialog între consilier și participant, acest curs te învață cum să incluzi activități de relaxare și cum îl poți ajuta pe client să-și redescopere laturile luminoase.

Consilierul pentru dezvoltare personală îi stimulează pe oameni să-și analizeze visurile și să gasească acea cale de care au nevoie pentru a și le îndeplini. Consilierea prin artă echipează oamenii cu bagajul necesar de cunoștințe și aptitudini pentru a deveni creativi și a-și transforma propria viață într-o operă de artă.

Cele mai frumoase calități ale unui om, întregul talent pe care l-a primit în dar și potențialul de dezvoltare sunt subliniate și încurajate de persoanele care consiliază prin intermediul artei.

Cursul de Consiliere prin artă este un instrument ideal pentru a vă consolida propriul statut profesional și pentru a-i ajuta pe ceilalți să devină mai buni ca oameni.

Pentru a vă înscrie la acest curs contactați-ne telefonic sau folosind formularul de înscriere

Mai multe detalii despre acest curs găsiți ……aici

Informații suplimentare privind taxa de curs, programul și desfășurarea altor cursuri găsiți ….…aici

 
 
 
Durata: 20 ore (8 ore teorie + 12 ore practica
 
 
 

 

 

IMPORTANT !!!

  • Costul oricarui curs de formare, autorizat ANC, se poate deduce din impozitul pe profit / venit conform art 34 din OG 129/2000, republicata care prevede ca “societațile comerciale, companiile, societatile nationale, unitatile cooperatiste, regiile autonome si alte institutii pot efectua cheltuieli pentru formarea profesionala a salariaților, cheltuieli care se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit”.
  • © Copyright Toate informațiile puse la dispoziție prin intermediul acestui material și al cursului ( structura, conținutul, durata, modul de prezentare, denumiri module) – sunt proprietatea ram-info și sunt inregistrate și protejate prin legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, nr 8/1996, cu modificările și completarile ulterioare.

 

**  Persoanele din alte localitati pot participa la curs in sistem ID (invatamant la distanta). Pentru mai multe detalii referitoare la modul de desfasurare, va r ugam sa ne contactati telefonic. Finalizarea cursului si obtinerea certificatului ANC  – se realizeaza in urma parcurgerii unei pregatiri intensive la sediul nostru si examinare ANC….. http://cursuri-online.raminfo.ro/

 

Va asteptam cu drag.

Nume (obligatoriu)

E-mail(obligatoriu)

Telefon (obligatoriu)

Subiect

Mesaj